luni, 22 martie 2010

Eroism sub semnul întrebării

Oferă un zâmbet chiar şi atunci când ţi se rupe sufletul să o faci, ascultă o poveste, chiar şi atunci când nu ai cuvinte de ajutor, dar îmbrăţisarea mereu o ai. Majoritatea se tem să se arunce în mijlocul unor asemenea suferinţe, ce îi poţi spune unei persoane ce are SIDA, când jumătate din timpul lui şi-o petrece în spitale, ce îi poţi spune unei persoane ce are leucemie şi pierde toate luptele cu viaţa, cu ea însăşi, pierde speranţele, pierde credinţa, pierde frumuseţea, părul, trupul bine-cunoscut, ce îi poţi spune unei femei ce nu s-a mai văzut în oglindă de doi ani, de teamă că nu se va recunoşte, de teamă că se va prăbuşii atunci când descompunerea ce o simte, va deveni cu atât mai reală, palpabilă. Doamne, ce dureri inimaginabile pot exista!! Ce le poţi spune?? Tocmai că nu trebuie să spui nimic, fii doar acolo! Nu e mai greu să te gândeşti la toate acestea, decât să faci ceva? Ce le poţi spune? Dar unei mame ce trăieşte cu groaza de a primi o veste proastă în fiece zi de la fiul ce luptă la mii de kilometrii pentru un scop ce nimeni nu-l înţelege, într-un război unde nici o mentalitate nu poate cugeta scopul, dar continuă ca baieţii tineri să piară fără sens. Ce anume vor să facă acei tineri? Doar să fie numiţi post mortem eroi?? O mamă ce îşi îngropă propriul copil şi îl îmbrăţişează pe cel rămas, o mamă singură cu trei copiii, ce se chinuie ca fiecărui din ei să le trezească o pasiune, pe unul ducându-l la baschet, pe altul la innot, şi pe celălalt la şah, şi apoi îi aşteaptă cu masa caldă acasă...ele sunt eroine, ci nu un puşti ce împuşcă pentru a nu fi împuşcat! (Pentru un prieten drag, ce a ales această cale, imi pare rău, dar nici până-n ziua de azi nu înţeleg acest gen de "eroism".)

O dimineaţă ce cere o schimbare

Cât de mult ne-am dorii să ne trezim într-o zi şi să vedem o lume schimbată, cu oameni ce atunci când te vor vedea împiedicându-te nu se vor amuza mai întâi, ci vor deţine reflexul de a te ridica. Câte vânătăi trebuie să adune omul, pentru a realiza că nu trebuie pe cel de alături să-l schimbe, ci doar pe el însuşi, numai aşa se poate crea schimbarea. Poţi avea cele mai bune sfaturi, cele mai bune intenţii, dar dacă toate acestea sunt ascultate de nişte urechi surde, totul este zadarnic! Când va înceta omul să creadă că întreaga lume e la fel doar pentru că unul, două, trei....cinci din cele 6,7 miliarde de persoane au rănit. Poate nu poţi schimba acele cinci persoane, dar măcar poţi alege să nu te enumeri printre ele.

Cititorul altor vieţi, scriitorul propriei vieţi

Mda, asta suntem cu toţii, voluntar sau nu, inconştient sau nu, toţi ne uităm la ceea ce simte sau cum o duce cel de alături, însă adesea ne uităm nu pentru a ridica persoana respectivă sau pentru a o susţine, ci doar pentru a vedea dacă ne aflăm şi noi pe acelaşi calapod..."aa...şi ăla/aia se află jos, mai pot rămâne şi eu aşa, nici ăla nu a înţeles lecţia, deci probabil nici eu nu o voi înţelege!" Ne ocupăm prea mult cu citirea vieţilor altora, şi uităm să ne scriem propria viaţă. " Wow, aia s-a dat cu parapanta! Şi eu vreau!" Doar atât?? " Şi eu vreau!??" De ce nu, şi eu am să sar! Nu te baza pe timp, e mult prea şiretlic. Ştiu că ai să te gândeşti că nu sunt bani, e facultatea, serviciul, săriturile nu se fac aici, corect! Îţi dau dreptate! Nu se enumeră momentan printre priorităţi, dar care îţi sunt de fapt priorităţile?